Ploua… Casa
e pustie,sintem doar noi doi,in fata semineului sunt aruncate perne pe podeaua
si noi aterizam usor pe ea. Focul filfie incet,luminindu-ne chipurile ,care se
invirt lent intr-un dans al seductie. Tunetul bubuie dupa geam,iar eu ma sperii
si tresar,tu imi soptesti imbatisindu-ma,sa nu-mi fie frica pentru ca linga
mine esti tu. Lumina e stinsa,eu ma cuibaresc la pieptul tau,bratele tale protectore
se incolacesc in jurul meu. Se lasa linistea,aprope adorm,atunci tu ma
gidili,eu din reflex te musc incet de git,incep sa fug tu ma dobori pe
podea,peste pernela care ne ademeneau de ceva vreme,te apropii de mine ca un
pradator care isi vineaza prada,apoi imi saruti fiecare centimetru al
fetei,pina ajungi la buze,buzele tale sunt la fel de dulci ca mierea,la fel de
carnoase ca capsunile si la cel de moi catifeau…
Prea frumos
ca sa fie adevarat…
Nu ştiu cum a fost vremea pe la tine zilele trecute, dar ultima furtună se pare că a inspirat multă lume.. :D
RăspundețiȘtergereFrumoasă descrierea ta... Şi să ştii că uneori există şanse de împlinire şi a acestor lucruri ce par "prea frumoase". :)
era singura la momentul furtunii,a fost prima data cind m-am temut de fulgere si tunete,pina acum credea ca e ceva stupid cind imi povesteau prietenele ca se tem de furtuna,dar in acel moment ma simteam atit de singura,mica si neajutorata,simteam nevoia unor brate care sa ma apere,unor brate in special
RăspundețiȘtergere